Bogdan Racovițan răspunde întrebărilor din cantonamentul naționalei la EURO! „Cel mai emoționant moment trăit la turneul final până acum este acesta! Mi s-a făcut pielea de găină! Mă așteptam să fim surpriza EURO”

  • Publicat:
  • Actualizat:

La 24 de ani, Bogdan Racovițan este unul din tricolorii „noului val” foarte apreciat de selecționerul Edi Iordănescu, staff-ul acestuia dar și de coechipieri, după cum ProSport a dezvăluit în exclusivitate AICI. A prins până acum trei meciuri sub tricolor, debutând în amicalul cu Irlanda de Nord de la București, titular și integralist apoi cu Liechtenstein, dar și câteva minute la EURO 2024 pe finalul succesului fantastic de la Munchen, 3-0 cu Ucraina.

Astăzi, Bogdan Racovițan, stoperul polonezilor de la Rakow cu care sezonul trecut a devenit campion național, vine în fața jurnaliștilor acreditați la turneul final din Germania pentru o conferință de presă din cantonamentul României la EURO. De la AKON Arena din Wurzburg, echipa ProSport îți prezintă cele mai importante declarații ale jucătorului naționalei noastre.

Top declarații Bogdan Racovițan după calificarea în optimi și înainte de România – Olanda

  • „Ca să fiu sincer, nu-mi imaginam când am ajuns la FC Botoșani că voi ajunge aici, deși era un obiectiv personal pentru mine să ajung la echipa națională și cu ea la un turneu final. Dar pe termen lung. Mă bucur foarte mult că sunt aici”
  • „Suporterii români sunt o bucurie imensă, cea mai mare bucurie să-i vedem pe stadion, pe străzile de aici, am primit multe video cu ce se întâmplă și acasă. Sunt mândri și e ceva de nedescris”
  • „Intonarea imnului României e cel mai emoționant moment pe care l-am trăit până acum aici. Și la început, și când suporterii au început să-l cânte pe final de meci. Mi s-a făcut pielea de găină!”

  • „Vorbim în cantonament, în cadrul lotului, despre adversarii noștri olandezi. Sunt buni, dar așa au fost și jucătorii Belgiei, Ucrainei, Slovaciei. Ce contează e să avem încredere în noi ca până acum, iar dincolo de analiza lor să ne focusăm pe ce avem noi de făcut. Trebuie să continuăm pe drumul nostru, cu principiile și valorile noastre. Cu spiritul de luptă, pentru că vom da chiar și mai mult pe teren cu sprijinul suporterilor. Să nu avem regret după meci. Nu va fi ușor pentru nimeni să ne bată!”
  • „Mă așteptam să fim surpriza EURO! Am fost cu băieții de multă vreme, știu cât am muncit, nu se putea să venim aici și să ne facem de rușine. Nu aveam cum să venim ca turiști. Ne reprezentăm țara și cred că facem bine”

Ce spunea Bogdan Racovițan la startul turneului

Într-un interviu exclusiv pentru ProSport publicat după convocarea lui Bogdan Racovițan în lotul final de 26 de jucători al României pentru EURO 2024 (poate fi descoperit în integralitate AICI), fundașul central a făcut câteva declarații interesante despre parcursul lui până aici și cea mai mare provocare a carierei lui de până acum, turneul final din Germania.

Iată câteva dintre acestea:

  • „Am fost primit foarte bine de către toată lumea. Aveam puțin emoții, fiind prima convocare. Mă liniștea Sorescu la club pentru ca îmi spunea că atmosfera este una superbă la echipa națională. Și, într-adevăr, când am ajuns nu am simțit vreo diferență fiindcă sunt nou-venit. Am simțit ca am ajuns într-un grup determinat care avea un obiectiv clar. Domnul Edi Iordănescu mi-a confirmat acesta impresie, e un om foarte implicat în ceea ce face, zi de zi pregătește antrenamentele și meciurile, foarte minuțios, nu vrea sa lase nimic la voia întâmplării”
  • „Eu cred că important va fi cum vom arăta pe teren si ce vom transmite către suporteri. Daca vom da totul și nu vom avea regrete, atunci cred ca voi fi mulțumit. Primul obiectiv al nostru este sa ieșim din grupă. Dar, repet, cred că va conta ce atitudine vom avea ca să ne facem suporterii mândri”
  • „Avantajele noastre ca echipă sunt coeziunea si spiritul de luptă pe care îl avem. Am suferit mult în trecut și știm cât de greu a fost să ajungem la EURO. Cred că adversarii ne respectă mai mult datorită faptul că am fost neînvinși în grupe”
Andrei Trifan / Autor
Fotbalul este viața lui. Actualul Redactor-șef al ProSport s-a îndrăgostit de Sportul Rege pe vremea Generației de Aur și a jucat, el însuși, la nivel de juniori, pentru formațiile de Liga 1 Rocar și FC Național mai bine de 11 ani. A absolvit Colegiul Național Tudor Vianu, dar pasiunea ... citește mai mult
Ofițerul de presă al Echipei Naționale de Fotbal a Românei (2014-2022) și creatorul de content dedicat tricolorilor. A creat și dezvoltat Departamentul Comunicare al FRF, fiind vreme de aproape 8 ani Manager Comunicare, Proiecte Speciale sau Șeful Biroului de Presă FRF. În paralel a activat ... citește mai mult
Mihai Pop (foto&video) / FOTO & VIDEO
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
BAC 2024 | Ce subiecte au picat la geografie, logică, filosofie, sociologie și psihologie
Florin Prunea, după ”victoria” lui Adrian Mititelu împotriva FRF: „E șocant! Toate cluburile funcționează ilegal”
Florin Prunea, după ”victoria” lui Adrian Mititelu împotriva FRF: „E șocant! Toate cluburile funcționează ilegal”
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar! Unde l-a dus pe tatăl ei?
Irina Columbeanu și Ramona Gabor l-au scos pe Irinel Columbeanu de la azil! Gestul emoționant făcut de fiica fostului milionar!…
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Italienii au analizat doi români de la EURO 2024 și au dat verdictul: „Niciun moment marcant”
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea. Cum arată
Femeia fără DINȚI, care face senzație pe Tik-Tok. Are un succes COLOSAL la bărbați, dar mulți se sperie de ea.…
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
E cutremur la naţională! Incredibil, răsturnare de situaţie la meciul decisiv cu Olanda
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
BANCUL ZILEI. Profesorul: - Bulă, de ce ai copiat la tema asta?
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din Mykonos
Preţul exorbitant pe care l-a plătit un cuplu pentru două băuturi la un restaurant din Mykonos
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
FRUMUSEȚEA nu aduce FERICIRE. Ce se întâmplă cu oamenii care ARATĂ prea BINE?
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi în ţara noastră!
Milionarul român de doar 28 de ani pe care l-au şocat aroganţa şi snobismul românilor a anunţat cât va investi…
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
BAC 2024 | Subiecte dificile la fizică, informatică, chimie și biologie
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
Cutremur în cazul Caracal. Ce a făcut Gheorghe Dincă în închisoare
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după ce soția a
„Ei i-a plăcut viața, el a stat acasă ca prostu'” Bărbat din Iași, tată a 5 copii, s-a sinucis după…
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Cod roşu de senzualitate! Vedetele au făcut spectacol în public pe plajele din România
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Adevărul șocant despre Paper Mario, 20 de ani mai târziu!
Euro 2024, încheiat brutal pentru România. Ce am demonstrat, unde mai e de lucrat și cu ce rămânem
Euro 2024, încheiat brutal pentru România. Ce am demonstrat, unde mai e de lucrat și cu ce rămânem
În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită
În unele ţări din Europa, a fi bunic devine o ocupaţie plătită
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Șoferii au voie să refuze etilotestul și drugtestul. Ce pot face polițiștii în continuare
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
Primele declarații ale soțului Ilenei Stana Ionescu după moartea actriței. Andrei Ionescu e sfâșiat de durere
×